duminică, 30 ianuarie 2011

La inmormantarea mea!




Rescriu acest articol,simt ca suntem multi care avem nevoie de a ne naste din nou cu adevarat,lasand la o parte tot ce este lumesc si vremelnic,si innoindu-ne viata prin Duhul Sfant,traind o viata transformata.
In timpuri ca acestea ni se spune sa "rascumparam vremea",sa aducem mai multa roada,sa iubim,sa fim plini de compasiune pentru cei din jurul nostru,Evaghelia ne este predica in biserici,prin intermediul mass media,zecile sau poate sutele de carti din bibliotecile personale ne vorbesc despre El,despre mantuire,despre o viata din belsug...
Ne-am raspandit prin intermediul misionarilor in intreaga lume,Biblia este tradusa probabil in sute de limbi si dialecte,avem sute de carti de poesie,drama,scriitori crestini,chiar preferam sa citim cu totul altceva decat Biblia,e prea greoaie,prea de neinteles pentru "mintea noastra stralucita",ne consideram cu alte cuvinte crestini,urmasi ai lui Hristos...si o demonstram de multe ori prin semnele de pe masina (in urma cu 2 saptamani m-a depasit un bmw cu o viteza dubla decat cea permisa,facand un viraj periculos,interesant ca avea pestele pe masina,era crestin...ce paradox!),o demonstram prin tricourile cu "Jesus love you", postate si ne umflam pieptul cu madrie(a pectoralilor bine definiti prin exercitiu fizic).

Atunci cand se predica despre suferinta,despre zdrobirea eului,despre mandrie,despre lacomia de avere,suntem atat de suparati si revoltati incat suntem gata sa ne luam la bataie cu toti care au curajul sa spuna ca noi suntem inclusi in aceea categorie...Doamne fereste!

Traim un crestinism "made in Sahara",unde suntem inveliti in propriile noastre invelitori,ca nu cumva caldura dragostei sa ajunga la noi,unde rareori se vede om cu om,ca nu cumva sa fim cu adevarat o familie;individualisti,plini de orgoliu(Doamne feri sa ne spuna cineva ceva),interesele proprii sunt de fapt tinta noastra si luptam din rasputeri sa fim unul mai presus de celalalt...trist,dar adevarat.
Risc sa fiu criticat dur pentru ceea ce postez,dar simt ca Duhul Domnului ma indemna sa spun aceste lucruri,pentru ca "timpurile sunt rele" si asa cum mentionam la inceput, trebuie sa rascumparam vremea.
De aceea astazi va invit cu toata dragostea la inmormantarea voastra,la inmormantarea mea...
Se plange,se varsa lacrimi cu amar,cineva la capat de sicriu citeste Biblia,se predica,dar noi nu mai putem auzi...pentru ca am murit,nu mai existam.Totul este cenusiu si o ploaie marunta bate in sicriul mare si frumos...
Cateva cuvinte parca patrund urechile ascultatorilor..."Veniti la mine toti cei truditi si impovarati si Eu va voi da odihna sufletelor voastre",ce folos spune o voce din multime...s-a dus,nu se mai poate face nimic.

Ce bine ca era crestin rasuna o alta voce in soapta,el este in Imparatia cerurilor alaturi de Domnul...s-a terminat chinul,durerea,chiar daca nu era el perfect,mergea la biserica...e important, continua discutia un altul...
To be or not to be...pana la urma de existenta noastra umana depinde vesnicia,la un capat de sicriu se pot lua multe decizii,suntem afectati de moartea prematura...
Acum va invit sa luati o decizie impreuna cu mine,nu la un capat de sicriu,ci acolo unde sunteti,plini de viata,avand de toate sau nu,traind in belsug sau saracie,tineri,toti acei care simtiti ca existenta vostra e inca fara sens;va invit cu drag...la moartea omului cel vechi...inmormantarea fiecaruia,si nasterea din nou,la luarea in fiinta a omului cel nou....
Acum dar nu mai traiesc eu ci Hristos traieste in mine!
Samanta trebuie sa moara ca sa aduca multa roada,trebuie sa murim cu adevarat,sa inmormantam omul cel vechi.natura veche si sa lasam omul cel nou,prezenta Duhului Sfant sa conduca viata noastra.
Nu plangeti la moartea firii,nu varsati lacrimi atunci cand rastigniti eul...
Acum,dupa ce am omorat toate madularele care nu sunt bune,dupa ce am rastignit firea,incepe suferinta...lucrul de care ne ferim cu totii...Doamne;pazeste-ne de jugul Tau,caci doar suntem buni,nu ne trece prin cuptorul cu foc,caci suntem bisericosi...
Doamne,macina tot ce trebuie sa fie zdrobit in noi,umileste-ne,tranteste-ne la pamant,in mocirla Doamne cu noi...in groapa in care ne vom intalni cu Ieremia...asta este rugaciunea cu care ar trebui sa incepem ziua...
Trebuie sa trecem prin Scoala Suferintei,este inceputul unei vieti binecuvantate,plina de Duhul Sfant unde nu mai suntem interesati de noi,de interesele proprii,de eul nostru,ci suntem interesati de Imparatia Cerurilor,traind doar pentru Domnul...renuntand la tot ce este lumesc..si infim,vremelnic...
La inmormantarea noastra,incepe suferinta,incepe macinarea...nu va dura vesnic,dar trebuie sa trecem prin ea,pentru ca suntem modelati dupa Chipul si Asemanarea Lui.
To be or not to be...inca mai existi,nu ai murit,ai un loc in biserica,canti in cor,sau pur si simplu asculti,predici Evanghelia...nu ai murit?
Te invit la inmormantarea ta...nu te bucura deocamdata...incepe suferinta,dar este UNICA CALE.
Nu te intrista dragul meu.daca inca nu ai murit,si nu doresti sa mori,nimeni nu te obliga...poti continua sa incalzesti scaunul in biserica,sa ti se duca vorba ca traiesti...dar sa fi mort spiritual...
ACUM NU MAI TRAIESC EU,CI HRISTOS TRAIESTE IN MINE!
FI BINECUVANTAT DUMNEZEUL MANTUIRII MELE!

miercuri, 12 ianuarie 2011

Inca un an...

  Cu pasi repezi sau mai putin repezi,a trecut inca un an;un an in care am facut multe promisiuni si am implinit putin,un an in care am promis ca vom fi mai buni,mai credinciosi,mai ascultatori...dar totul a ramas la stadiul de promisiune!
  Se pare ca ne invartim intr-un cerc.An de an facem promisiuni,promitem Domnului ca vom fi diferiti,dar uitandu-ne cu atentie si cu sinceritate in viata noastra,am facut multi pasi inapoi...e usor sa tragem linii,concluzii,sa facem acest lucru an de an fara nici o urmare,fara nici o schimbare...suntem aceiasi ca si acum 4 sau 5 sau 10 ani...
  Din pacate trebuie sa realizam caci inca ne hranim cu lapte duhovnicesc,cati ani ne-ar trebuii sa ajungem sa ne hranim cu bucate tari...?
  Nu crestem spiritual,stagnam...sa privim la realitatea dinauntrul nostru,nu la ce ne-am place sa fim,sau la cat de spirituali ne credem,faptul ca ocupam un scaun in biserica,sau ca suntem membrii ne da oare dreptul sa ne numim copii ai Domnului,interesant ca de cele mai multe ori chiar ne credem...de multe ori nu e decat costumul bine pus la punct de noi!
  Unde esti Doamne azi cand urla/Talazul lumi-n jurul meu/Ai fost cu mine in vremuri bune/Te chem si acum la drumul greu/Unde esti Doamne dus cand lumea/Batjocoreste fii Tai/Cand multi crestini privesc in urma/Facand lucrarea celor rai/Te-au scos din minte si din inimi/Te-au scos din carti si din anale/Dar unde-ai mai putea Tu merge/Din insusi sanul Casei Tale...
  L-am scos pe Domnul din viata noastra si am facut loc pasiunilor cotidiene,care au pus stapanire pe viata noastra,si nimic nu ni se mai pare rau,totul tine de cultura,de traditie,ce mai conteaza cum aratam...inima conteaza,da de unde...poi exteriorul nu reflecta interiorul,sau chiar il da de gol de cele mai multe ori!Mai sunt si acei ce pun mai mare pret pe costumele lor de dumineca decat pe Duhul Sfant,suntem tot mai bine imbracati,si tot mai departe de Domnul,aratam "cool" pe dinafara si inauntru suntem putrezi...dar noi facem promisiuni an de an...ma includ si eu...in teahma asta de crestini...Doamne ai mila de noi!
  Fie ca Duhul Sfant sa ne cerceteze,sa ne transforme,sa vorbim mai putin si sa facem mai mult,si probabil ca daca continui sa vorbesc mai mult de Duhul Sfant voi fi acuzat de penticostalism...poi asta facem,este realitatea apriga;ne luptam pentru dogme,idei religioase..cand Domnu nu a vorbit decat de o Biserica Vie si Rascumparata!
  Doamne ai mila de noi pacatosii!
  Duhule Sfant cerceteaza-ne,umple-ne si "boteaza-ne"!
  Dumnezeule mai ai rabdare cu noi crestinii seculari!