Pana cand Doamne!?

  Ne aducem aminte cu nostalgie,cu tristete uneori,de acele vremuri demult uitate cand se alerga cu bucurie la adunare,emotiile ne cuprindeau inca de sambata seara,dupa o zi torida,dupa o zi de munca plina,ne asezam pe genunchi in fata Domnului,si povesteam cu El in rugaciune...
  Fugariti de militie,ascunsi prin case,ne adunam prin paduri,pe la rauri,si alergam cu drag ori de cate ori puteam sa fim impreuna cu fratii...
  Totul pare o poveste demult uitata,spusa de bunicii nostrii care saracii "erau cam ingusti datorita lipsei de informatie",povestesc oamenii despre un om,un om plin de duhul blandetii,un om care niciodata nu a ridicat vocea,nici chiar atunci cand militia i-a consfiscat caruta cu cai(singura lui modalitate de a castiga painea de zi cu zi),el i-a binecuvantat,oamenii il gaseau noapte pe marginea drumului strigand catre cer,caci el stia un lucru,si il traia zi de zi,indiferent de situatie...il iubea pe Domnu Isus mai mult decat orce pe acest pamant.
  Dar despre sora Raveca care tine post de vreo 40 de  ani,toata viata in post,iar noi amaratii de noi suntem tot mai coplesiti de infimitatile lumii acesteia,incercand din rasputeri sa supravietuim si sa fim la un pas cu societatea...
  Suntem caracterizati de "ingusti",si suntem dati la o parte atunci cand incercam sa scoatem adevarul la iveala,tot mai apatici si critici cu cei de langa noi,indiferenti si purtati de un vant "eurochillon",care ne alearga dintr-o parte in alta...lasandu-ne fara vlaga...
  Nu mai avem lacrimi sa plangem in fata Domnului,pentru ca le-am consumat la telenovele si la tot felul de emisiuni lacrimogene...
  Nu mai avem genunchi sa-i plecam in fata Domnului,pentru ca i-am inchinat lui Baalevizor,si suntem repezi in a aduce ofrenda zilnica...doar ca am schimbat pozitia...
  Nu mai avem cuvinte sa vorbim oamenilor despre mantuirea cea minunata primita in dar,despre Domnul Isus cel vesnic,pentru ca am folosit cuvintele ranind,aducand suferinta altora,criticand...
  Nu mai avem ochi sa vedem nevoia celuilalt pentru ca goana dupa avutie ne-a orbit,nu mai avem ochi sa vedem creatia minunata pentru ca suntem cu ei pe "facebook,twitter sau pe mess.."
  Am transformat libertatea in cea mai apriga temnita..nici macar temnitele comuniste nu au adus atat rau ...ne impartim in "baftisti,penticostari,sambatari..etc",eu imi aduc aminte de fratele Mihai care in biserica baptista vorbea in limbi si prorocea...mai degraba ne luptam sa aparam ideile personale..nu Cuvantul Sfant al Domnului...
  Pana cand Doamne?
  Pana cand ne mai ingadui,pana cand mai ai mila,pana cand mai esti de partea noastra?
  Scapa-ne Doamne!Salveaza-ne Doamne!Ai mila Doamne!Da-ne credinta autentica!

SPUNE-I LUI ISUS

Un trandafir zdrobit!

 "Rastignit si pus intr-un mormant/Ca sa mori,ai venit pe pamant/Si zdrobit ca un trandafir/Tu ai cazut,si te-ai gandit..doar la mine."
  Am luat in mana un trandafir,i-am rupt petalele una cata una,apoi le-am zdorbit pe fiecare in parte ucigand fara mila frumusetea coplesitoare a celei mai frumoase flori din Univers,si am auzit rasunand peste veacuri cuvintele profetului Isaia;"...Nu avea nici stralucire,nici frumusete ca sa ne atraga privirile si infatisarea Lui nu avea nimic care sa ne placa;Dispretuit si parasit de oameni,om al durerii si obisnuit cu suferinta,era asa de dispretuit caci iti intorceai fata de la El..."
  Am inteles atunci caci eu am fost acela care am zdrobit frumusetea Domnului,in loc de stralucire l-am transformat prin pacatele noastre intr-un om de la care iti intorceai privirile,ceva dezgustator(poate sunt prea dur),priviti chipul Domnului pe cruce,siroaie de sudoare,sange din spinii care strapungeau adanc fata Lui,durerea amarnica a pacatului,cununa de spini...tu si eu i-am zdrobit frumusetea Mantuitorului...
 Sa luam aminte deci,sa ne amintim de sudoarea transformata in sange,de cupa amara,de dispretul oamenilor..zdrobit ,strapuns...Ai mila Doamne de noi!
  Haideti sa pretuim mai mult sacrificiul Domnului,sa Il iubim mai mult,sa pretuim sangele scump curs pe Golgota,durerea,suferinta..
  SA-L IUBIM MAI MULT PE ACEL CE NE-A FOST DARUIT LA FEL CA UN TRANDAFIR...NOUA PAMANTENILOR!
  CRED DOAMNE,AJUTA NECREDINTEI MELE!
 
Dispretuit ai fost O Domnul meu,
Batjocorit,uitat,zdrobit...
Caci toti te-au parasit la greu,
Si eu,si tu,intreaga omenire,
Te-au condamnat nevinovat!
Pe cruce Domnul meu Te-au rastignit!

Un trandafir in mana mea am luat,
Petala cu petala l-am zdrobit.
Am smuls fara de mila,fara remuscari,
Apoi l-am aruncat pe jos...si L-am lovit,
Facandu-L una cu pamantul...
Un trandafir lovit...
Un trandafir zdrobit...!

Calatoria Crestinului (film)

Calatoria Crestinului from Cornelius on Vimeo.

In bratele Uriasului Deznadejde!

  Se hraneste cu sperantele noastre,cu iluziile noastre,cu lipsa noastra de credintza in situatii grele,si pe zi ce trece creste in inaltime,putere si castiga bataliile pe care le dam zi de zi,isi face loc in mintea noastra,in gandurile noastre,in imaginatia noastra,si totul ni se pare atat de greu,suntem lipsiti de speranta,de nadejde,pentru ca el,uriasul deznadeje  a acaparat mintea noastra,gandurile noastre...
  Suntem tot mai confuzi,tot mai lipsiti de credinta,si in lupta noastra impotriva Uriasului Deznadejde pierdem bataliile tot mai des,nu suntem capabili sa intelegem valoarea reala a credintei autentice,bazandu-ne de multe ori pe iluzii efemere,create de noi insine,pentru a incerca sa facem fata vietii de ,,zi cu zi".
  Daca as face o paranteza si v-as ruga sa ne intoarceam in timp,situandu-ne nici mai mult nici mai putin decat in arenele romane unde crestinii cantau in fata leilor,si fetele lor exprimau o bucurie reala in ciuda situatiei,intorcandu-ne in secolul prezent privind crestinii nostrii "emancipati",satui de programe lungi,de rugaciuni lungi,si tot mai dornici de "material",acest paradox este prea evident,prea "stresante" sunt predicile care vorbesc de pocainta,prea multa religie,doar suntem liberi...liberi in bratele Uriasului Deznadeje,care ne strange tot mai mult in bratele sale,ne stoarce si putina credinta ce ne-a mai ramas...

"Unde esti Doamne azi cand urla
 Talazul lumii in jurul meu
 Ai fost cu mine in vremuri bune,
 Te chem si acum la drumul greu.

 Unde esti Doamne dus,cand lumea...
 Batjocoreste fii tai,
 Cand multi "crestini"lovesc in Tine,
 Facand lucrarea celor rai.

 Te-au scos afara din cetate,
 Te-au scos afara din bordei,
 Azi cand loveste frate in frate...
 Unde sunt Doamne pasii tai?

 Te-au scos din minte si din inimi,
 Te-au scos din carti si din anale,
 Si unde-ai mai putea Tu merge?
 Din insusi sanul casei Tale.

 Isus,eterna torta vie!
 Ce arde-n veac pentru popor.
 Tu lupti cu diavolu-n pustie!
 Postind si azi in locul lor.

 Dar omul singura faptura,
 Impodobit cu chip ceresc...
 Azi nu mai vrea sa ia aminte,
 La glasul cel dumnezeiesc!

  Acel ce-a dus crucea grea de-a lungul dealului numit "Capatanii",Acel ce-a suferit ocara si dispretul,Acel ce ne-a daruit darul cel mai de pret "mantuirea",pe care de cele mai multe ori nu stim sa o pretuim,El insusi vrea sa ne dea izbanda,sa ne scape din bratele Uriasului Deznadejde...pana cand vom dainuii ca si crestini caldicei,inchisi in propria noastra carapace,luptand unii impotriva altuia cu rautate...cel rau rade de esecurile noastre,de ura noastra,de ipocrizia noastra...pentru ca Uriasul Deznadejde este aliatul lui,iar noi stam si ne macinam sufletul zi de zi pe bratele lui,hranindu-se cu nadejdea si credinta noastra slaba...
  Sa ne ridicam la lupta,sa ridicam stindardul credintei sus,cu avant spre Tara promisa,avem toate atuurile,avem toata armatura...FRATII MEI...INAINTE,NU VA LASATI BIRUITI DE URIASUL DEZNADEJDE...DOMNUL E DE PARTEA NOASTRA,IN BRATELE LUI GASIM BUCURIE SI DASFATARE,LUPTATI DRAGII MEI...

 In lupta ca David sa fi neanfricat/Sanu te invinga nicicand Goliat...
 E TIMPUL BATALIILOR CASTIGATE...DOMNUL E DE PARTEA NOASTRA!

Ecce Homo!

  "Iata omul",fraza care dainuie peste veacuri,neschimbata si cu aceiasi  valoare pe care a avut-o in momentul in care guvernatorul roman Pilat Pontius prezenta pe Domnul Isus Hristos multimilor,un om plin de rani si de vanatai,plin de durerea loviturilor,a biciului"omul" prezentat foarte clar de profetul Isaia cu mult timp in urma:"Dispretuit si parasit de oameni,om al durerii si obisnuit cu suferinta,a fost atat de dispretuit ca iti intorceai fata de la El...",neavand nici o vina,fara nici un motiv de condamnare...Isus Hristos prezentat multimilor dornice sa-l trimita pe cruce.
  "Iata omul de durere
   Vai intoarce-ti fata
   Nu privi ca te-nfiori
   Cum i se stinge viata"
 Dictionarul Real al Academiei Spaniole,explica intr-un mod foarte direct sensul cuvantului" eccehomo "

eccehomo.

(Del lat. ecce, he aquí, y homo, el hombre).

1. m. Imagen de Jesucristo como lo presentó Pilatos al pueblo.

2. m. Persona lacerada, rota, de lastimoso aspecto.

-O persoana de un aspect ce da mila,rupta de durere.

  Sarbatorim din nou moartea  si invierea Domnului Isus Hristos,crestini din toate meridianele lumii,ne pregatim cu avant sa avem mesele pline,ca doar e un obicei sa "ne imbuibam" de mancare si bautura,in timp ce cuvintele lui Pilat rasuna peste veacuri: "Iata Omul";prezentat de mii de ori de predicatori,de evanghelisti,de muzicieni,de toata massmedia in aceste zile,prezentat si noua,crestinilor seculari...
  Sa ne aducem aminte cu lacrimi,ca ranile Lui,"pedeapsa care a cazut peste El",a fost din vina pacatului fiecaruia,sa ne aducem aminte cu lacrimi ca suntem iertati,mantuiti si sfintiti prin moartea si invierea Sa.
  Dupa tristetea "de moarte din Ghetsimani",Mantuitorul e pregatit sa duca sacrificiul pana la capat,potirul pacatului a cazut pe umerii Lui,si "prin ranile Lui suntem SALVATI"
  Va reamintesc dragii mei (nu ca eu as fi mai bun ca voi,sau mai diferit,ci pentru ca imi vad pacatosenia)ca El a suferit pana la moarte,s-a intristat pana la moarte asa incat lacrimile s-au transformat in sange,o suferinta si durere inexprimabila,aceasta a a fost realitatea Sarbatorii,si bucuria mantuiri cu siguranta,dar aceasta bucurie vine in urma unor suferinte si a sacrificiului...Hristos Domnul nostru e viu in vecii vecilor!

Adevarata frumusete a inimii!